Psihoaromaterapia

Psihoaromaterapia

Perioada desfășurare

28 Februarie - 2 Mai 2023

Ultima zi de înscriere

27 Februarie 2023

Modalitate de susținere

Online

Trainer

Preț

4800 Lei

Mă înscriu!

Psihoaromaterapia este acea ramură a psihologiei care folosește ca prim instrument aromele pentru atingerea stării de echilibru psiho-emoțional, pentru corectarea tiparelor negative, depășirea blocajelor psihologice și gestionarea diverselor stări mental-emoționale din viața unei persoane.

Reacția la inhalarea anumitor arome permite identificarea anumitor afecțiuni, suferințe, traume, blocaje mentale și energetice, tipare negative, fobii, dezechilibre psiho-emoționale asupra cărora se poate interveni, pentru a fi transformate și vindecate, prin intermediul uleiurilor esențiale.  

Fiecare dintre noi are propria evoluție psiho-emoțională, motiv pentru care  reacția la arome este unică, așa cum trebuie să fie și schema de tratament. În Psihoaromaterapie, mai mult ca în orice altă ramură a medicinii aromatice, cheia atingerii stării de armonie, de pace interioară, de sănătate mintală și ”well-being” o constituie modul în care selectăm, combinăm și aplicăm uleiurile esențiale ca urmare a reacțiilor declanșate la inspirarea anumitor arome în cadrul consultației de psihoaromaterapie. În pofida credinței generale, spre exemplu, lavanda nu are efect sedativ pentru toată lumea, așa cum nici portocalul nu trezește o explozie de bucurie în sufletul fiecărei persoane care îl inspiră, motiv pentru care nu le includem în respectivele scheme de tratament!

Doar o consultație aromatică efectuată corect ne poate indica acele uleiuri esențiale care, în baza unui plan de tratament personalizat, produc în organism o serie de reacții transformaționale ce conduc la dispariția problemei.

Despre toate aceste lucruri, și multe altele, învățăm pe parcursul celor opt module ale Cursului de Psihoaromaterapie.  

Primul modul este dedicat reamintirii acelor informații și reguli de bază din Aromaterapie pe care orice persoană care pășește pe tărâmul uleiurile esențiale trebuie să le cunoască, să le aplice și să le respecte.

Învățăm apoi despre principalele uleiuri esențiale și uleiuri de bază folosite în Psihoaromaterapie, despre calitățile și valențele lor psiho-emoționale și despre principalele metode de administrare.

Discutăm despre protocoale de tratament cu uleiuri esențiale în gestionarea stărilor de abuz, adicții, agresiune, anxietate, apatie, atac de panică, depresie, frică, furie, insomnie, irascibilitate, oboseală, singurătate, stres, tristețe, auto-blamare și vinovăție.

Iar ultimul modul al Cursului de Psihoaromaterapie ne familiarizează cu rigorile care guvernează o consultație de Psihoaromaterapie, stabilirea schemei de tratament și monitorizarea tratamentului aromatic.

Conținutul fiecărui modul este însoțit de recomandări bibliografice, inclusiv video, și de cele mai recente studii și descoperiri științifice în Psihoaromaterapie. La finalul fiecărui modul vă propunem verificarea nivelului de asimilare a cunoștințelor printr-un test de evaluare, care însă nu este obligatoriu pentru trecerea la modulul următor.

Dacă în vechime uleiurile esențiale se foloseau mai degrabă intuitiv, în ultimii ani dezvoltarea tehnologiei a permis „verificarea” cunoașterii străvechi și a fundamentat-o în mod științific, aducând terapia cu uleiuri esențiale la standard de profesie în marea majoritate a statelor europene și a Statelor Unite ale Americii.

Psihoaromaterapia este o terapie lină și foarte plăcută. Folosim întotdeauna doar uleiurile esențiale a căror aromă ne place pentru că, atunci când ne place o aromă, corpul și mintea noastră ne transmit că sunt pregătite să primească beneficiile acelui ulei esențial și că sunt deschise spre a intra în starea de vindecare.

Indiferent dacă practici sau nu terapia cu uleiuri esențiale, acest curs te va ajuta să îți menții sănătatea emoțională, să îți îmbunătățești calitatea vieții și să fii de ajutor acelora din jurul tău care trec prin stări și perioade dificile de viață.

De ce să te înscrii la acest curs?

Acest program de formare în Aromaterapie este organizat de Asociația Profesională de Aromaterapie, organizație care are ca prim deziderat conectarea și instruirea tuturor celor care iubesc uleiurile esențiale și care doresc să transforme această pasiune în profesie, atât pentru sine cât și pentru ceilalți. Împreună putem face mult mai mult, putem promova Aromaterapia și beneficiile ei alături de reglementarea profesiei de aromaterapeut certificat.

Dacă vrei să știi mai multe despre cum sunt folosite uleiurile esențiale pentru obținerea stării de echilibru psiho-emoțional, despre cum poți gestiona diverse stări și situații emoționale, dacă vrei să ai acces la informații de acuratețe profesională, atunci înscrie-te la acest curs și vei dobândi nu doar o instruire formală, ci și o altfel de cunoaștere ce vine din descoperirea puterii ascunse a uleiurilor esențiale!

 

*Cursul de Psihoaromaterapie începe în data de 28 februarie 2023 și se finalizează, cu un ultim modul suplimentar de recapitulare și evaluare, la data de 9 mai 2023, doar pentru cei ce doresc să obțină Diploma de Absolvire. Pentru toți ceilalți, cursul se încheie odată cu modulul din 02 mai 2023. Programul cursului prevede o întâlnire săptămânală, în fiecare zi de marți, la ora 19.00, pe platforma Zoom, cu excepția vacanței de Paști, în completarea materialelor de curs transmise gradual pentru fiecare modul în parte.

 

** La sfârșitul Cursului de Psihoaromaterapie, pentru absolvenții care promovează testul de verificare a cunoștințelor, se eliberează o Diplomă de Absolvire, în baza căreia titularul poate deveni membru asociat al Asociației Profesionale de Aromaterapie.

Pentru absolvenții care nu doresc să susțină testul de verificare a cunoștințelor sau care nu îl promovează se va elibera un Certificat de Participare.

*** Costul întregului pachet de curs este de 4800 lei, iar cel al evaluării finale este de 200 lei.


Se acordă o reducere de 15% din valoarea totală, dacă plata integrală a întregului pachet (curs și evaluare) se face într-o singură tranșă la data înscrierii.

Există și posibilitatea achitării contravalorii cursului în 3 tranșe, astfel: 1600lei la data înscrierii, 1600lei până la data de 14 martie 2023 și 1600lei până la data de 24 aprilie 2023.

**** Membrii Asociației Profesionale de Aromaterapie beneficiază de o reducere suplimentară de 5%.

Acesează secțiunea Membri și află cum să devii membru A.P.A.

 

Formular de înscriere

Asociația Profesională de Aromaterapie îți mulțumește pentru înscrierea la curs. E-mail-ul cu toate informațiile pleacă spre tine în câteva momente.
Oops! Ceva nu e în regulă.
Copyright © 2022 by Asociația Profesională de Aromaterapie. All Rights Reserved.